Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

STOP BRACONAJULUI: Doi vâlceni s-au ales cu dosare penale pentru pescuit ilegal

Doi bărbaţi s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi braconând în apele râului Olt. Acest lucru s-a întâmplat în timpul unei acţiuni a Poliţiei Vâlcea, razie organizată în baza proiectului „STOP BRACONAJULUI -2014″. Astfel, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Călimăneşti i-au depistat, în flagrant, pe Gheorghe O., de 56 de ani şi Ion V., de 32 de ani, în timp ce pescuiau ilegal. Mai mult, oamenii legii au descoperit că, prin braconaj, cei doi vâlceni au prins şi extras cantitatea de 80 de kilograme de peşte specia scobar, pe care voiau să îl comercializeze. „Din primele verificări efectuate s-a stabilit că cei doi deţin permise de pescuit valabile, dar au încălcat dispoziţiile legale cu privire la ambarcaţiune care nu este înregistrată în evidenţele A.N.R., transport, numărul uneltelor de pescuit autorizate şi locurile de descărcare (debarcare)” – se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea. Dosarele penale înaintate pe numele celor doi vor fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi.