Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Şofer vâlcean ARESTAT. Băut fiind a accidentat un pieton pe Morilor şi a fugit

La data de 15 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Muncipiului Râmnicu Vâlcea au reţinut pentru 24 de ore un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice, aflându-se sub influenţa alcoolului şi fără să deţină permis de conducere.

Ieri, în jurul orei 17.00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Morilor, din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Din primele verificări, poliţiştii rutieri au constatat că şoferul unui autoturism, în timp ce se deplasa pe strada Morilor, a acroşat un tânăr de 28 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, după care a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un gard.

Şoferul în cauză părăsise locul accidentului, însă, în urma cercetărilor efectuate şi a exploatării cu operativitate a informaţiilor obţinute, poliţiştii au reuşit depistarea acestuia la domiciliul lui G.I., de 21 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care, îl transportase de la locul producerii accidentului.

Poliţiştii au stabilit datele de identificare ale conducătorului auto, respectiv A.C., de 29 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,77 mg./l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii a 4 infracţiuni, respectiv: vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, de către un conducător auto care se afla sub influenţa alcoolului şi conducerea unui autoturism fără permis de conducere.

Faţă de A.C., a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea.