Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: Și în weekend au continuat acțiunile polițiștilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19

În acest week-end, 10 – 12 iulie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sub autoritatea Instituției Prefectului, au desfășurat acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate au participat, zilnic, peste 200 de polițiști, în acțiune comună cu efective de jandarmi, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului, fiind desfășurate ample controale pe întreaga rază a județului Vâlcea.

În cadrul acțiunilor au fost legitimate 783 de persoane și au fost verificate peste 150 mijloace de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse pentru diminuarea riscului de răspândire a Covid 19.

De asemenea, au fost controlate 440 de societăți comerciale atât din mediul urban cât și din mediul rural, pentru verificarea legalității comerţului cu produse alimentare şi materiale de protecţie, precum și pentru respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului Sars COV-2, prin punerea la dispoziţia clienţilor a produselor de dezinfectare, asigurarea purtării echipamentelor şi materialelor de protecţie de către angajaţii tuturor operatorilor economici implicaţi în activităţi de vânzare directă de mărfuri către populaţie.

Au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în cuantum de 33,900 de lei.

Totodată, în cadrul acțiunilor din acest week-end, au fost aplicate 401 de sancțiuni contravenționale pe linie rutieră, în valoare de peste 150.000 de lei, fiind reținute 54 de permise de conducere și retrase 25 de certificate de înmatriculare.

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. 

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.