Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

S-a consumat și cel de al 5-lea termen în procesul Gutău Georgescu et co

Joi, 10 iunie, la Tribunalul din Tr. Severin, a avut loc cea de-a cincia șiedință de judecată, în dosarul prin care un număr de opt funcționari publici de la Primăria Rm. Vâlcea în frunte cu fostul primar Mircia Gutău și administratorul firmei DANCOMAR SRL Ion Georgescu au fost trimi și în judecată în calitate de învinuiți pentru presupunerea nerespectării dispozițiilor legale, privind achiziția publică denumită „Dotări locuri de joacă pentru copii”. Pentru Mircia Gutău, Serviciul Teritorial Pitești al DNA, prin procuror Sevastian Radu, a reținut că fostul nostru primar, împreună cu 6 membri ai comisiei de achiziții publice au obținut avantaje patrimoniale pentru societățile de la care au cumpărat bunurile, în detrimentul bugetului Primăriei Rm. Vâlcea și că faptele relevate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz contra intereselor publice. Din rechizitoriul încheiat se distinge că fostul primar Gutău este trimis în judecată pentru abuz în serviciu (art. 248 CP), coroborat cu art. 13 al. 2 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea actelor de corupție și mai este trimis o dată în judecată, pentru un al doilea capăt de acuzare, pe Legea 78/2000 art. 13 cu 2, coroborat cu art. 248 CP, cu aplicarea dispoziției art. 33 lit. a CP (pluralitate de infracțiuni). La cel de-al doilea capăt de acuzare, prejudiciul este de 610.000 lei. Iată ce act de corupție s-a comis! Cu consecințe grave, zice procurorul Trimiterea în judecată a învinuitului Gutău, sub aspectul comiterii a două infracțiuni, din care una nici măcar nu a fost cercetată (cea cu „actul de corupție de 610.000 lei vechi) a făcut ca avocații Octavian Fieroiu și Marian Nazad să ceară retrimiterea dosarului la DNA, pentru cercetare și intrare în legalitate. Ca întotdeauna, procurorul de instanță a stârnit o polemică inutilă, dovedind că printre juriștii României se află unii care învață meserie nu de la doctrinarii profesiei sau după acelea și manuale sprijinite pe Codul Penal și Codul de procedură penală, ci după manuale necunoscute juriștilor cu aplecare spre profesie. Iar surpriza a devenit și mai mare, pentru că președinta completului de judecată a amânat pronunțarea, până joi, 17 iunie, spre a se putea apleca și dumneaei asupra cererii avocaților. Vom reveni. Romeo POPESCU