Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RROMII care si-au snopit in bătaie rivalii în frizerie au fost ARESTATI PREVENTIV

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au reținut 6 bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 52 de ani, toți din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Polițiștii de investigații criminale efectuează cercetări într-o cauză penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, în ziua de 10 decembrie a.c., doi tineri de 14 și 17 ani și un bărbat de 35 de ani, în timp ce se aflau în incinta unei frizerii de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, ar fi fost agresați de 6 bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 52 de ani, toți din municipiul Râmnicu Vâlcea, provocându-le vătămări corporale ce necesită mai multe zile de îngrijiri medicale .

La data de 12 decembrie a.c., având în vedere probatoriul administrat, polițiștii de investigații criminale au dispus reținerea pe 24 de ore, a celor 6 bărbați, aceștia fiind încarcerați la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, iar astăzi o să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în vederea dispunerii de măsuri legale.

Celor șase le-a fost schimbată încadrarea juridică din lovire și alte violențe în tentativă de omor, față de ei fiind luată măsura reținerii pe o perioadă de 30 de zile.