Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RAZIE RUTIERĂ de amploare în Vâlcea. Pentru 250 de amenzi. Un șofer a fost găsit având alcoolemia de 1,86 mg/l alcool pur în aerul expirat

În acest week-end, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au derulat mai multe acțiuni pentru depistarea celor care încalcă normele de circulație rutieră.

Începând de vineri, polițiștii vâlceni au scos radarele pe șosele, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală. Au fost vizați, de asemenea, și cei care conduc vehicule pe drumurile publice sub influența alcoolului.

Pe toată durata activităților (în intervalul 5 – 7 februarie a.c.), polițiștii rutieri au aplicat 254 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 63.466 de lei, pentru nerespectarea normelor privind regimul circulației rutiere.
În trafic, în cele 3 zile, au fost reținute permisele de conducere a 39 de conducători auto și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

Polițiștii au folosit echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAM.

Pe lângă acestea, polițiștii rutieri au utilizat și aparatele etilotest, etilometru și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Au fost constatate 5 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Exemplu:
„Primul venit, primul servit”, asta a spus o polițistă din cadrul Serviciului Rutier, sâmbătă, 6 februarie, în jurul orei 19.00, când la scurt timp după intrarea în serviciu, experiența și flerul polițistului rutier i-au dictat să oprească pentru control conducătorul unui autoturism, care se deplasa pe Drumul Județean 678, pe raza comunei Nicolae Bălcescu.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, un bărbat, de 45 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, a rezultat o alcoolemie de 1,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un adevărat pericol public.

Bărbatul în cauză a fost condus la Spitalul Judetean Vâlcea pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele acestuia fiind deschis un dosar penal.