Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RĂPITORUL minorei de 17 ani din Piteşti este din Râmnicu Vâlcea!

Ca urmare a dispariției în împrejurări alarmante a minorei de 17 ani, din Pitești, petrecută în ziua de 6 mai a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal,
Cercetările s-au efectuat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu avizul procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
În urma cercetărilor a fost identificat tânărul de 20 de ani, din Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, care, în seara zilei sus-menționate, în jurul orei 18:30, împreună cu alți doi tineri, ar fi urcat-o pe minoră, prin constrângere fizică, într-un autoturism, cu care ulterior s-ar fi deplasat pe raza județului Dâmbovița.
În ziua de 11 mai a.c., tânărul a fost depistat și condus la sediul Poliției Municipiului Pitești, unde, după administrarea probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentat în faţa magistraţilor argeşeni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.