Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RÂMNICU VÂLCEA: Tânără de 18 ani, prinsă după ce a furat 18.000 lei dintr-o maşină

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Criminalistic au depistat o tânără din comuna Băiculești, județul Argeș, bănuită de comiterea unei infracțiuni de furt calificat.

La data de 24 mai a.c., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-a dispus măsura controlului judiciar față de o tânără de 18 ani, bănuită de săvârșirea unui furt, faptă comisă la data de 19 mai a.c., în Râmnicu Vâlcea.

În fapt, la data de 19 mai, persoana vătămată a sesizat poliția cu privire la faptul că, i-au fost sustrași 18.000 de lei, din autoturismul parcat în centrul municipiului și lăsat cu portierele neasigurate. Polițiștii au demarat imediat verificările, reușindu-se identificarea și depistarea persoanei bănuite, iar la data de 24 mai a.c., aceasta a fost prezentată procurorului, fiind dispusă măsura controlului judiciar.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.