Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RÂMNICU VÂLCEA: S-a întins pe şinele de tren să-şi ia viaţa. VEZI CE S-A ÎNTÂMPLAT!

Marţi, 3 mai a.c., în a treia zi de Paşte, în jurul orei 20:20, echipajul de siguranţa circulaţiei al Poliţiei Locale din municipiul Râmnicu Vâlcea, prezent pentru fluidizarea traficului auto în zona intersecţiei străzilor Matache Temelie şi Mihai Eminescu, a observat un bărbat care s-a întins peste şinele de cale ferată. În apropiere se vedea cum se deplasează în viteză trenul Interegio Craiova – Sibiu.

Echipajul Poliţiei Locale s-a deplasat în fugă către bărbatul respectiv şi, cu ajutorul şi al unui trecător prin zonă, a reuşit ridicarea de pe calea ferată a bărbatului chiar înainte de trecerea trenului. A fost anunţată imediat Poliţia TF, precum şi Serviciul de Ambulanţă, iar până la venirea acestora bărbatul care a încercat să se sinucidă a fost identificat drept B.Z., cu domiciliul în Râmnicu Vâlcea, în vârstă de 64 ani.

Acesta a fost condus la sediul Poliţiei TF, iar ulterior a fost internat la Spitalul Judeţean nr. 2.