Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RÂMNICU VÂLCEA: O tânără mămică şi un bebeluş în cărucior, accidentaţi pe trecerea de pietoni

A ieşit la plimbare cu bebeluşul ei de 1 an şi a ajuns la spital. Asta s-a întâmplat din cauza unui şofer iresponsabil, care nu i-a acordat prioritate tinerei mămici, ce împingea căruciorul chiar pe trecerea de pietoni, acroşând-o cu maşina. Accidentul rutier s-a petrecut pe strada Decebal, din municipiul Râmnicu Vâlcea, luni, 12 ianuarie a.c., la ora 13.12.

Victima se numeşte Ionela N., are 26 de ani şi este mămica unui bebeluş de 1 an, pe care-l plimba pe străzile municipiului. În urma impactului, femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean Vâlcea, acolo unde a primit diagnosticul de contuzie la mâna dreaptă, din fericire, bebeluşul nu a fost rănit.