Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Prinsă fără permis la volan şi cu un fals instructor în dreapta

O tânără şi falsul său instructor auto s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi de poliţiştii vâlceni că circulau pe drumurile publice, ea fără permis, iar el că-i încredinţase maşina unei persoane fără ca acesta să deţină carnet de conducere.

Incidentul s-a produs miercuri, 9 aprilie a.c., pe DJ 703 F, în localitatea Runcu, când Tudor G. – 58 de ani, a încercat să facă pe instructorul auto, urcând-o la volanul propriei Dacii pe Mirabela D. – 22 de ani, care nu avea permis de conducere, dar îşi dorea cu ardoare să înveţe şoferie. Din păcate pentru ei, chiar în acel moment au fost opriţi în trafic de o patrulă a poliţiei, oamenii legii făcându-le dosare penale la amândoi. Tânăra va fi cercetată pentru conducerea pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere, ea riscând o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani.