Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PREMIERĂ în România: Condamnat pentru acte de terorism

Un terorist irakian ce face parte din gruparea Al Qaida a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la şapte ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Irakianul Al Dulaimi Ali Asae Mohamed este acuzat că a ajutat peste 250 de irakieni (căutaţi de autorităţile internaţionale pentru acte de terorism în numele Al Qaeda) să tranziteze România. El folosea identităţi false pentru a-i ajuta pe terorişti. „În baza art.33 alin.2 lit.a din Legea nr.535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului, modificată prin Legea nr.187/2012, cu aplicarea art. 35 alin.1 Noul Cod penal condamnă pe inculpatul AL DULAIMI ALI ASAE MOHAMAD la pedeapsa închisorii de 7 ani pentru săvârşirea infracţiunii de înlesnirea trecerii frontierei a unei persoane care a participat sau a comis acte de terorism, în formă continuată. În conformitate cu art.67 alin.2 Noul Cod penal cu referire la art.66 alin.1 lit. c Noul Cod penal, interzice inculpatului dreptul de a se afla pe teritoriul României, pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale”, se precizează în decizia instanţei.