Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Poliţiştii rutieri din Vâlcea i-au „ars la buzunare” pe şoferii indisciplinaţi

Marţi, 15 aprilie, zeci de poliţişti rutieri ai SPR Vâlcea au ieşit în stradă pentru a-i amenda pe şoferii indisciplinaţi. Cu ocazia raziilor efectuate, ei au controlat 65 de autovehicule, au dat 77 de amenzi, dintre care 34 pentru nerespectarea regimului de viteză pe un anumit sector de drum şi au aplicat 144 puncte penalizare. „Totodată, în urma activităţilor întreprinse au fost reţinute 5 permise de conducere şi un certificat de înmatriculare. De asemenea, poliţiştii au acţionat în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale pe raza municipiului Drăgăşani, accidentelor de circulaţie, pentru identificarea persoanelor ce nu respectă prevederile legale pe linia circulaţiei pe drumurile publice. Cu această ocazie, au fost legitimate 54 persoane şi controlate 42 de autovehicule, fiind aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.490 lei” – se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea.