Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Polițiștii locali dau amenzi pe bandă rulantă celor care încalcă legea

Poliția Locală a municipiului Rm. Vâlcea, potrivit unei informări de presă, a desfășurat, în primele luni ale anului în curs, o serie de activități privind menținerea ordinii și siguranței publice, siguranța circulației pe drumurile publice, disciplina în construcții și afișajul stradal sau protecția mediului. Polițiștii locali, în colaborare cu salariații S.C ETA, au acționat zilnic pentru blocarea autovehiculelor sau remorcilor staționate neregulamentar, pe domeniul public.  Astfel, 30 de autovehicule au fost blocate, iar în ceea ce privește siguranța circulației, trebuie spus că au fost sancționate contravențional 30 de persoane cu puncte penalizare și amendă. În aceea și perioadă, au fost constatate 67 de fapte de natură contravențională, fiind aplicate avertismente scrise și amenzi, totalul acestora ridicându-se la suma de 12.210 lei. Cele mai multe amenzi au fost date pentru încălcarea normelor privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, de salubrizare sau privind regulamentul parcărilor publice de reședință ale municipiului.

RAUL POP