Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pieton DECEDAT pe DN 7! Lovit și târât pe șosea de un TIR

Un bărbat, neidentificat până în acest moment, a murit luni seara după ce a fost acroșat și târât de un TIR câteva sute de metri, pe DN 7.
Luni seara în jurul orei 22, pe DN 7, în localitatea Boița, șoferul unui TIR condus dinspre Vâlcea a acroșat un pieton aflat pe partea carosabilă, l-a târât aproximativ 400 de metri, și-a continuat deplasarea, după care pietonul a fost lovit de un autoturism condus pe aceeași direcție, șoferul turismului oprind la fața locului.
În urma accidentului a rezultat decesul pietonului, un bărbat care încă nu a fost identificat până la această oră.
“Datorită indiciilor oferite de către șoferul autoturismului, un sibian în vârstă de 27 de ani, în jurul orei 22,40, pe A1, în zona kilometrului 297-Cunța, polițiștii Biroului Autostrăzi A1 au reușit identificarea și oprirea ansamblului TIR, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Alba.
În cauză, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului, urmând a se stabili identitatea victimei precum și toate circumstanțele producerii acestui eveniment”, explică Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.