Primarul comunei Orlești, liberalul Constantin Cîrstina, se zbate, la ora actuală, să obțină finanțare de la Ministerul Turismului și Dezvoltării pentru a amenaja o bază de agrement completă în localitatea sa. Aceasta va consta dintr-un bazin de înot dotat la standarde occidentale și un parc cu locuri de joacă pentru copii, bază sportivă pentru tineri, alei pietonale, spații verzi și bănci pentru recreere. În cazul în care lucrurile decurg ca până acum, Cîrstina estimează că cel mai târziu la finele lunii aprilie a anului viitor, ar putea demara lucrările. Zona pentru care s-a optat în vederea amenajării acestei baze de agrement este un teren situat în zona Orlești Haltă, poziționat chiar de-a lungul străzii principale. Pentru aceasta însă, comuna Orlești are nevoie, în primă fază, de cel puțin zece miliarde de lei vechi.
RAUL POP
Lasă un comentariu