Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Opt pescari au fost amendaţi în Vâlcea

Joi, 7 mai a.c., poliţiştii şi reprezentanţii ANPA Vâlcea au plecat în căutarea pescarilor sportivi, care pescuiesc pe râul Olt în perioada de prohibiţie. Astfel, au fost prinşi 8 indivizi cu băţu-n baltă, care s-au ales cu o amendă totală de 1.800 de lei. „Au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.800 lei pentru încălcarea prevederilor art. 59, alin. 1, lit. f şi art. 58, alin. 1, lit. a, din O.U.G. 23/2008 m., respectiv pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie” şi „pescuitul recreativ/sportiv al oricăror specii de peşte şi de alte vieţuitoare acvatice vii efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale” – se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.