Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Nicolae Sărdărescu, încă şase luni în fruntea IPJ Vâlcea

DECIZIE. Conducerea IGPR i-a prelungit împuternicirea comisarului – şef Nicolae Sărdărescu, acesta urmând să conducă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea până în luna martie a anului viitor. Din păcate, titular pe funcţia de inspector – şef este în continuare chestorul Ion Stoica, iar dacă acesta nu renunţă la ea pentru a se organiza concurs, aşa cum este firesc, postul va rămâne blocat, iar la comanda unităţii se vor perinda în continuu şefi interimari.

În luna aprilie a acestui an, în fruntea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea a fost împuternicit, pe o perioadă de şase luni de zile, comisarul – şef Nicolae Sărdărescu. Mandatul i-a expirat însă în data de 7 octombrie 2014, iar a doua zi, adică pe 8 octombrie, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a decis să-i prelungească împuternicirea pentru încă şase luni de zile, până în luna martie a anului 2015.

După cum bine se ştie, termenul maxim în care un poliţist poate ocupa funcţia de inspector – şef al unui inspectorat de poliţie este de 1 an de zile, acesta fiind motivul pentru care a fost înlocuit de comanda unităţii din Vâlcea şi fostul inspector – şef Florian Marin. Problema este că, titularul postului de inspector – şef al Poliţiei Vâlcea este în continuare secretarul general al MAI, chestorul Ion Stoica, cel care se ţine de ani de zile legat de scaun, gurile rele susţinând că el doreşte să se întoarcă la Vâlcea în cazul în care nu va mai fi susţinut politic la Bucureşti. Sigur, între timp există probabilitatea ca acesta să obţină definitiv funcţia în Minister şi să renunţe la cea din judeţul nostru, iar atunci funcţia de inspector – şef al IPJ Vâlcea va fi scoasă la concurs. Interesant este de văzut dacă acest lucru se va întâmpla în cele şase luni de interimat cât i-au mai rămas comisarului – şef Nicolae Sărdărescu sau se va continua cu incertitudinea la conducerea IPJ Vâlcea.