Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

NEWS ALERT: O femeie găsită moartă în apele râului Olăneşti

Descoperire șocantă în Vâlcea. Trupul unei femei decedate a fost găsit în apele râului Olănești. Victima T.M avea vârsta de 46 de ani. Poliţiştii au fost sesizaţi de către angajaţii Oficiului Poştal Băile Olăneşti că respectiva nu s-a prezentat la oficiu pentru a-şi ridica pensia cuvenită şi nici nu mai fusese văzută în ultimul timp, nici de factorul poştal şi nici de vecinii din zonă, motiv pentru care a fost dată în urmărire naţională. Femeia nu mai fusese văzută acasă din noiembrie 2016, dar era o practică a acesteia; se mai interna la spital. Din verificări, s-a stabilit că suferea de afecţiuni medicale şi psihice, cu diagnostic de schizofrenie reziduală. Locuia singură într-o casă fără curent electric, nu avea rude şi obişnuia să plece de acasă. A fost găsită decedată pe marginea râului, la o distanţă de aproximativ 1 km. de casă. Se fac cercetări pentru moarte suspectă.