Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Neatenția la volan face tot mai multe victime

În primul semestru al anului în curs, pe DN 7, tronsonul de drum care tranzitează  județul Vâlcea,  s-au înregistrat 54 de accidente rutiere din care 27 au fost grave, soldate cu 7 morți, 26 răniți grav și 50 de răniți ușor. Cauzele principale ale acestora sunt, în principal, viteza  neadaptată  la  condițiile  de  drum, necordarea priorității în trafic, dar și nerespectarea regulilor de circulație.

Și pentru că tot am deschis subiectul vitezei neadaptate la condițiile de drum, trebuie spus că zilele trecute,pe DN 64, la km. 104-500 m, în localitatea Mihăești, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești. Ion H., de 40 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care se afla la volanul unui autoturism marca Peugeot, s-a răsturnat pe partea dreaptă împingând autoturismul pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de Victor O., de 52 de ani, din orașul Băbeni. Cei doi s-au ales cu răni ușoare, Victor O. fiind diagnosticat cu „contuzie coloană cervicală”, iar celălalt șiofer cu „traumatism cranio cerebral  minor, contuzie toracică”. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Tot zilele trecute, a avut loc un alt accident de circulație, soldat, din nefericire, cu rănirea gravă a unui bărbat. Tragedia s-a produs pe DN 64, în localitatea Păușești Măgla și.  Astfel, în timp ce conducea un motociclu, marca First Bike, la pătrunderea de pe un  drum lateral pe DN 64, bărbatul nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de Iuliana B., de 34 de ani, din Râmnicu Vâlcea, intrând în coliziune cu acesta. Din impact, a rezultat rănirea gravă a conducătorului motociclului care a fost transportat la Spitalul Județean Vâlcea unde i s-a stabilit diagnosticul „fractură deschisă  1/3 distală gambă stânga”.

În localitatea Mihăești pe DN 64, la km. 104+850 m,  s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a două persoane. În timp ce conducea o motocicletă marca Honda, Ion I., de 35 de ani, din Râmnicu Vâlcea, din direcția Râmnicu Vâlcea spre Drăgășani, s-a angajat în depă șirea unui autoturism marca Dacia, care la rândul său se afla în depă șirea autovehiculului din fața sa (manevră cunoscută sub denumirea de triplare). În momentul efectuării manevrei a acroșat în partea laterală stânga autoturismul Dacia, iar în urma impactului atât conducătorul motocicletei cât și pasagerul pe care îl transporta au suferit leziuni fiind transportați la Spitalul Județean Vâlcea unde li s-au acordat îngrijiri medicale de urgență.

Gheorghe B., de 59 de ani, din comuna Budești, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile meteo nefavorabile (carosabil umed) a pierdut controlul volanului pătrunzând pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu un autocamion marca Scania, care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, autoturismul, condus de  Gheorghe B., a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de Marian C., de 37 de ani, din Pitești, care circula în spatele autocamionului. Accidentul s-a petrecut pe DN 7, în localitatea Budești, la km. 168+272 m, din care a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto Gheorghe B. căruia i s-a stabilit diagnosticul „suspiciune subluxație C5- C6 coloană cervicală”. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

CODRUȚA ALEXANDRU