Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Minori prinşi pescuind ilegal cu prostovol

Duminică, 15 aprilie a.c., ora 17.30, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Brezoi au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, două persoane pescuiesc ilegal cu prostovol pe râul Lotru în zona Vasilatu.
Lucrătorii de poliţie s-au deplasat la faţa locului şi au depistat 2 minori, de 14 și 17 ani, care aveau asupra lor un prostovol cu diametrul de 2,40 m., ochiuri plasă monofilament, de formă circulară, prevăzută cu bile de plumb în partea exterioară şi peşte specia „scobar” cu dimensiunile de 20 cm.

Cei doi minori au fost conduşi la sediul Poliţiei oraşului Brezoi, ocazie cu care s-a întocmit proces-verbal de depistare, iar prostovolul a fost ridicat în vederea confiscării.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere şi folosire de către persoane neautorizate a prostovoalelor şi pescuit în habitatele piscicole naturale a peştilor în perioada de prohibiţie, urmând a se da soluție procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria orașului Brezoi.