Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ministrul Apărării în vizită la Lădești

Alexandra Dumitru POZI ȚE OFICIALĂ. În urmă cu câteva zile, Ministrul Apărării și președintele executiv al Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR), Gabriel Oprea, a făcut o vizită în Vâlcea. El a fost prezent în județul nostru la invitația deputatului Dan Constantin Mazilu, care și-a serbat onomastica. Totodată progresiștii au profitat de ocazie și au organizat o conferință de presă în care au prezentat poziția UNPR față de măsurile de austeritate pe care le-a propus Guvernul. Vineri, 21 mai a.c., de Sfinții Constantin și Elena, Gabriel Oprea, ministrul Apărării, dar și președintele executiv al UNPR, a fost prezent, la Lădești, la biroul parlamentar al deputatului Constantin Mazilu, președintele Organizației Județene a UNPR. UNPR susține măsurile de austeritate însă nu e de acord cu scăderea pensiei minime garantate În cadrul conferinței de presă Gabriel Oprea a făcut câteva precizări cu privire la  poziția pe care partidul pe care îl conduce o va adopta privind pachetul de măsuri de austeritate propus de Guvernul Boc. Acesta a declarat cu tărie că UNPR susține propunerile Guvernul, însă a precizat că va cere ca pensia minimă garantată să nu fie impozitată. „În cazul de față, trebuie să vă atrag atenția că era necesară stabilitatea, era necesar ca cineva să- și asume răspunderea. Și vă reamintesc că geneza partidului nostru începe în momentul debutului anarhiei politice și guvernamentale în România. Dorința noastră a fost de a aduce un echilibru. Dacă nu era UNPR, nu șitiu ce se întâmpla. Cu siguranță că România ar fi avut stabilitate zero. Suntem un partid de interes național care a adus acest echilibru. Măsuri de austeritate trebuiau luate încă de la începutul anului 2009. UNPR consideră că întârzierea acestor măsuri, ca și lipsa de viziune a politicii economice a Guvernului, a condus la situația în care România a fost nevoită să apeleze la împrumuturi interne și externe”, a explicat ministrul apărării. Dacă măsurile Guvernului nu dau roade, UNPR poate susține remanierea „În România, la ora actuală, este stabilitate. Salariile se plătesc, la fel și pensiile. Greu, dar se plătesc. În Grecia, cum bine șitiți, de luni de zile, oamenii așteaptă aceste drepturi, iar perspectivele lor sunt sumbre. Aceste măsuri de austeritate sunt temporare și sperăm că nu vor dura pentru mult timp. Desigur, dacă în trei-patru luni, acestea nu dau roade, se poate pune și problema remanierii acestuia. Cred în orice formulă de guvernare, la care să participăm și noi pentru a depă și acest moment de criză. Important e să se dorească și să se depășească patimile politice”, a declarat Oprea. Referitor la reducerile de personal și de cheltuieli în domeniul bugetar, în ceea ce privește instituția pe care o conduce, Ministerul Apărării Naționale, ministrul Oprea spune că acestea au fost făcute chibzuit. „Când am preluat Ministerul Apărării Naționale aveam informații că ne așteaptă perioadă dificilă din punct de vedere economic. Am căutat să luăm măsuri ca să nu facem cheltuieli care să nu poată fi suportate de buget. Cheltuim cu atenție fiecare ban. Noi am avut un buget de 1,31% din PIB și ne-am străduit să ne încadrăm rezonabil în aceste limite. 75% au însemnat pensiile și salariile și 25% alte cheltuieli pentru a ne putea îndeplini cu succes atât din țară, cât și din teatrele de operațiuni din exterior, unde suntem bine văzuți. Armata română este cel mai bun ambasador al imaginii României în străinătate. Imaginați-vă că, de și strâmtorată, pe fronturile de luptă din Afganistan, aceasta a fost foarte apreciată de vicepreședintele american Joe Biden sau de secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. Armata noastră este una profesionistă, care își îndeplinește misiunile în condiții bune. Poate că nu beneficiem de cele mai înalte tehnologii, dar soldații români sunt profesioniști”, a adăugat ministrul. UNPR nu va fuziona cu PDL Întrebat fiind de colaborarea cu actualul partid de guvernare, dacă membrii UNPR Vâlcea vor obține un post de director de instituție deconcentrată sau chiar postul de subprefect rămas vacant după demisia lui Adrian Burlănescu, președintele UNPR, a spus: „Este un exercițiu de putere. Așadar, nu PDL ne dă funcții, ni le dăm singuri. Încă nu am avut astfel de discuții, dar asta nu înseamnă că nu vom avea. Oricum, principalele noastre obiective deocamdată sunt altele și nu ne interesează anumite posturi sau poziții”. În privința zvonurilor cum că, pe viitor, UNPR ar urma să se afilieze PDL, Gabriel Oprea a precizat că: „Niciodată nu o să merg la PDL sau la vreun alt partid.  Știm bine, însă, că-n politică nu e bine să spui să spui niciodată, dar eu, personal, nu voi intra niciodată în PDL, iar partidul pe care îl conduc ca președinte executiv își va păstra doctrina de centru stânga, care se bazează pe doi piloni, și anume: interesul național și dezbaterea socială cu toți partenerii sociali, dar în primul rând cu liderii sindicatelor pentru a înțelege mai bine problemele din societate. În urma unui sondaj efectuat, 43 % din populația țării crede că vom rezista pe e șichierul politic”.