Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mașină furată în Vaideeni, găsită în aceiași zi, în Sibiu. Hoțul a fost reținut

Joi, 16 august a.c., Poliția a fost sesizată de o femeie din comuna Vaideeni, județul Vâlcea, că, în cursul nopții, i-a fost sustras autoturismul din faţa gospodăriei.

Din primele verificări a reieşit că femeia ar fi lăsat cheia maşinii într-o bucătărie de vară, neasigurată, iar autorul ar fi escaladat gardul, intrând în cameră. Suspectul a sustras cheia şi a plecat cu maşina.
Investigaţiile au fost demarate imediat de politiştii IPJ Vâlcea, tot ieri reuşindu-se cu ajutorul colegilor din Sibiu, depistarea persoanei bănuite şi a maşinii în municipiul Sibiu. Autorul furtului este un tânăr de 26 de ani, din comuna Pechea, județul Galați. S-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului.