Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Infractori cu Mercedes din Râmnicu Vâlcea, arestaţi pentru tâlhărie

O persoană a fost tâlhărită duminică, 25 ianuarie a.c., în timp ce se afla pe raza comunei Dăeşti. Victima, o fată de 18 ani, a fost bruscată şi lovită de un tânăr care a venit în comună într-un Mercedes alb, acesta din urmă furându-i verigheta de pe deget.

Din fericire, deşi a tras sperietura vieţii ei, tânăra victimă a reuşit să reţină chipurile tâlharilor, ea spunându-le poliţiştilor semnalmentele autorului şi ale femeii care îl însoţea pe acesta. Au urmat investigaţii ale poliţiştilor, iar în cele din urmă ei au reuşit să-i descopere pe infractori stabilind că aceştia sunt Ovidiu Boceanu, de 23 de ani, şi Claudia Miclescu, de 49 de ani, ambii din municipiul Râmnicu Vâlcea. Bărbatul se pare că are antecedente, oamenii legii descoperind că el a mai comis şi alte fapte de natură penale. Tocmai de aceea, atât tâlharul, cât şi complicea lui au fost prinşi şi duşi la sediul Poliţiei Vâlcea pentru audieri, prejudiciul fiind recuperat.

Ulterior, cei doi infractori au fost reţinuţi pentru 24 de ore de oamenii legii, iar în cursul zilei de marţi, 27 ianuarie a.c., ei au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în urma hotărârii instanţei de judecată a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. „În baza art. 226 din C.p.p., admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. În baza art. art. 223 alin. 2 din C.p.p., dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: BOCEANU OVIDIU,cercetat pentru comiterea infracţiunii tâlhărie, prev. şi ped. de art. 233 cod Penal şi MICLESCU CLAUDIA, cercetată pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prev. şi ped. de art. 48 Cod Penal rap. la art. 233 cod Penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 27.01.2015 şi până la data de 25.02.2015, inclusiv” – se arată în decizia instanţei.