Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

INCONŞTIENŢĂ! Tânăr având alcoolemie de 1,08 mg/l, fără permis, a FĂCUT PRĂPĂD într-o parcare din Râmnicu Vâlcea

Sâmbătă, 28 aprilie a.c., în jurul orei 20.25, un tânăr de 28 de ani, a produs un accident rutier pe strada Nicolae Titulescu din municipiul Rm. Vâlcea.

Polițiștii rutieri au stabilit că, acesta nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare spre stânga, intrând în coliziune cu două autoturisme ce erau parcate, rezultând avarii.

Tânărul depistat a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Vâlcea pentru a i se recolta probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în baza de date a poliției, s-a stabilit faptul că, acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost întocmit dosar penal.