Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

INCONȘTIENȚĂ! Avea permis de o săptămână și a fost prins cu 110 km/h în oraș

Pe perioada mini-vacanței polițiștii Serviciului Rutier au fost la datorie pentru reducerea riscului rutier, asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și a reducerii numărului şi a consecințelor accidentelor rutiere grave.

Polițiștii rutieri au acționat pe raza județului, utilizând autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere video a traficului şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor și aparatele radar portabile TruCAM.

Polițiștii au constatat 214 fapte care contravin codului rutier, valoarea sancțiunilor fiind de peste 80.000 lei. De asemenea, au fost reținute 44 de permise de conducere, din care 21 pentru efectuarea manevrei de depășire neregulamentară, 20 pentru viteză excesivă, 2 pentru alcool și unul pentru neacordare de prioritate pietoni.

Exemplu:Polițiștii au depistat cu aparatul radar TruCAM în muncipiul Râmnicu Vâlcea, în zona Troianu, un autoturism condus de un tânăr din municipiu, ce rula cu viteza de 110 km/h pe un sector de drum cu limită de 50 km/h.

Tânărul a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.900 lei, iar permisul de conducere pe care îl dobândise în urmă cu doar o săptămână, i-a fost reținut pe operioadă de 90 de zile.