Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto arhiva Vocea Valcii

INCIDENT ÎN TRAFIC LA GHIOROIU! Urmărit de poliţie, un bărbat s-a aruncat din maşină!

foto arhiva Vocea ValciiŞi-a lăsat mama şi copiii în maşina ce încă rula pe carosabil şi el s-a aruncat din autoturism din dorinţa de a scăpa de poliţiştii care-l urmăream. Este vorba despre un vâlcean, care, după această manevră periculoasă, a reuşit să fugă, el fiind şi la această oră căutat de oamenii legii din Vâlcea.

Incidentul în trafic a avut loc în seara zilei de marţi, 22 martie 2016, pe strada Ulicioiu din oraşul Bălceşti, când poliţiştii rutieri i-au făcut semn şoferului să oprească pe dreapta. Numai că, individul a refuzat să se supună ordinelor agenţilor de circulaţie şi a trecut în trombă pe lângă ei. Oamenii legii l-au urmărit pe o distanţă de circa 15 kilometri, până în comuna Ghioroiu, acolo unde şoferul a redus viteza şi s-a aruncat din maşină, reuşind să scape de poliţişti.

Ulterior, agenţii de poliţie au aflat că şoferul este nimeni altul decât Ion Ganea, un tânăr de 28 de ani, din Ghioroiu, care în trecut a mai fost condamnat pentru conducerea pe drumurile publice fără permis de conducere. Trebuie să precizăm că Dacia pe care o conducea şi pe care a abandonat-o din mers s-a oprit într-un gard, însă, din fericire, cei doi minori şi mama acestuia nu au păţit nimic.

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit faptul că tânărul de 28 de ani nu posedă permis de conducere, iar autovehiculul nu avea poliţa de răspundere civilă auto şi inspecţia tehnică periodică valabile. S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, iar autovehiculul în cauză a fost imobilizat la sediul poliţiei” – susţin poliţiştii din Vâlcea.