Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

HULIGANII DIN ŞIRINEASA

Chiar în seara de Paşti, două găşti de romi din Şirineasa şi Frânceşti s-au luat la bătaie într-un bar, iar mai apoi s-au alergat cu topoarele prin curţile oamenilor.

Scandal în comuna Şirineasa, acolo unde în seara zilei de duminică, 20 aprilie a.c., câteva persoane de etnie romă s-au bătut de s-au snopit într-un bar din localitate. Incidentul a avut loc la ora 19.00, la barul SC Dincă SRL, acolo unde s-au războit două găşti de romi din Şirineasa şi Frânceşti. Deocamdată poliţiştii nu au reuşit să afle care a fost motivul conflictului spontan, însă cert este că oamenii legii au fost anunţaţi de Elena C. – din Şirineasa, că romii se omoară în bătaie, cerând intervenţia imediată a poliţiei. Până să ajungă agenţii acolo, femeia a revenit cu un telefon, susţinând că o parte din huliganii implicaţi s-au urcat într-o maşină, un Mercedes înmatriculat în Mureş, şi au pornit spre Rm. Vâlcea. Astfel, poliţiştii din Băbeni au reuşit să-i oprească în trafic pe Ionel Dobre, din Frânceşti, care se afla în maşină cu fiul său David Dobre, cei doi fiind plini de sânge pe faţă. Scandalagii mai erau şi recalcitranţi, ei luându-se la ceartă cu poliţiştii şi susţinând că ei sunt cei agresaţi de romii din Şirineasa.

Între timp, la barul din Şirineasa a fost găsit un al treilea participant la bătaie, Vasile Cârjan, care era, de asemenea, plin de sânge, prezentând leziuni la nivelul feţei, şi susţinea că a fost bătut de familia Dobre şi de un anume Constantin Ungureanu, zis „Cartof”. Bărbatul a declarat că scandalul a izbucnit pe motiv că el s-a uitat urât la Ionel Dobre.

De frică, Vasile Cârjan spune că a fugit să se ascundă în curtea lui Bobi Ilie Racolta, însă şi acolo a fost urmărit de Dobre şi fiul său, acestora alăturându-se Constantin Ungureanu, Remus Săndulescu şi Valentin Sărdulescu. Acolo, a avut loc o încăierare în toată regula, pentru că au sărit în apărarea lui Cîrjan alte trei persoane, Bobi Ilie Racolta, Gheorghe Mărunţelu şi Vasile Mărunţelu. După ce s-au umplut de sânge, romii din Frânceşti au plecat spre spital, însă, aşa cum spuneam, ei au fost opriţi în trafic.

În cauză, poliţiştii încă mai fac cercetări, existând informaţii conform cărora romii din Frânceşti i-ar fi alergat pe cei din Şirineasa cu un topor.