În această seară, în jurul orei 19:00, polițiștii din Băile Olănești au fost sesizați printr-un apel la 112 despre producerea unui accident rutier pe Drumul Național 64, în localitatea Vlădești, județul Vâlcea.
Primele verificări au arătat că un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din localitatea Tomșani, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat, după ce șoferul a pierdut controlul direcției. În urma incidentului, un pasager de 18 ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Testarea șoferului cu aparatul etilotest a indicat că acesta nu consumase alcool. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.
Pentru siguranța participanților la trafic, la locul incidentului au fost luate măsuri de dirijare a circulației.
Lasă un comentariu