Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO/VIDEO: RAZIE RUTIERĂ AMPLĂ în Vâlcea

În perioada 5-11 aprilie a.c., polițiștii rutieri vâlceni au acționat pentru diminuarea riscului rutier, având în vedere principalele cauze generatoare de evenimente rutiere (depășirea vitezei legale, abateri săvârșite de bicicliști, nerespectarea distanței în mers și neacordarea de prioritate), dar și pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV 2.

Au fost aplicate 1154 de sancțiuni contravenționale, dintre care 961 pe linie rutieră, 345 pentru depășirea limitei legale de viteză, 54 pentru abateri comise de bicicliști și 15 pentru consum de alcool la volan.

De asemenea, au fost reținute 133 de permise de conducere și 32 de certificate de înmatriculare.

În contextul acțiunilor din această perioadă, polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au acționat în weekend, în municipiu, aplicând 129 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 39.000 de lei. Aceștia au oprit pentru control 213 vehicule și au legitimat 239 de persoane. Au fost reținute 29 de permise de conducere, dintre care 18 pentru viteză, 5 pentru neacordare prioritate vehicule și 3 pentru consum de alcool la volan. S-au reținut și 3 certificate de înmatriculare.

Aceștia au beneficiat și de sprijinul Serviciului Rutier care au acționat cu aparatul radar mobil TruCAM.