Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO/VIDEO. Accident grav pe Valea Oltului, la Cârligul Mic. Patru persoane sunt rănite

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe Valea Oltului, între Călimănești și Brezoi. Două mașini au intrat în coliziune, iar în urma impactului mai multe persoane au fost rănite.
Salvatorii din cadrul ISU Vâlcea anunță că accidentul s-a produs în Brezoi, în zona Cârligul Mic. „Intervine un echipaj de descarcerare și un Smurd de la GI Brezoi, o autospecială de descarcerare de la GI Râmnicu Vâlcea și trei ambulante SAJ”, ne informează Octavian Fulger, reprezentantul ISU Vâlcea.
Ajunse la fața locului, echipajele medicale au găsit o persoană încarcerată. Aceasta a fost eliberată dintre fiare și preluată de o ambulanță. Alte două persoane au fost duse la spital, cu traumatisme și contuzii, de echipajele SAJ, iar o persoană a fost preluată de către echipajul SMURD.

Mașinile implicate în accident sunt înmatriculate în județele Vâlcea și Argeș.