O tânără de 18 ani din Horezu a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a provocat un accident rutier grav și a părăsit locul faptei. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 2 ianuarie 2025, în jurul orei 09:00, pe DJ 665, în localitatea Vaideeni.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că aceasta ar fi acroșat un localnic în vârstă de 75 de ani, care a fost ulterior transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Imediat după incident, șoferița a fugit de la locul accidentului.
Autoturismul implicat a fost identificat rapid, iar tânăra a fost depistată și dusă la sediul poliției pentru audieri. Testată cu aparatul etilotest, aceasta avea o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior transportată la spital pentru prelevarea probelor biologice.
Sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, tânăra a fost reținută și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea. Ea este cercetată pentru „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”.
Ancheta continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
Da, cum sa nu, la fel cum a fost retinut Huidu, ulterior condamnat la ani grei de puscarie pentru accident mortal cu creierii injumatatiti dintr-un accident de munca, deci mai beat decat betii.