Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto aradon.ro

FOTO: Șofer de TIR din VÂLCEA,implicat într-un accident la ARAD

foto aradon.roUn șofer din Vâlcea a produs un accident grav vineri, în jurul orei 15:40, pe Drumul Național 79, drum care face legătura între Arad și Oradea. Pe fondul neadaptării distanței corespunzătoare față de autovehiculul din fața sa, Șoferul unui camion marca Scania, înmatriculat în județul Vâlcea, a frânat și, pentru a nu intra în coluziune cu acesta, a intrat pe contrasens, lovind un autoturism marca Volkswagen aparținând firmei RCS-RDS, aruncându-l în afara părții carosabile.

“Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Vâlcea, în timp ce se deplasa pe DN 79, dinspre Oradea, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul din față, a frânat, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 43 de ani. În urma impactului au fost răniți șoferul autoturismului și un bărbat de 38 de ani, pasager în autoturism, ambii din Bihor”, a declarat agent șef adjunct de poliție Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.