Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Mașină răsturnată, la Lădești. Două persoane au fost încarcerate

Membrii echipajelor SMURD și SAJ din cadrul ISU Vâlcea și SJU Vâlcea au fost solicitați să intervină pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor în urma producerii unui accident rutier pe DN 65C, în comuna Lădești.

Din datele apelantului, există o mașină răsturnată cu două persoane încarcerate. La fata locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, o autospecială cu modul de descarcerare ușoară și o ambulanță SAJ.

Din informațiile primite de la ISU Vâlcea, o victimă a fost descarcerată și preluată de ambulanța SAJ. Cea de-a doua victimă a fost și ea descarcerată de echipajul de pe ASAS, iar după examinare a fost transportată de echipajul SMURD până la întâlnirea cu o ambulanță SAJ tip C, aceasta fiind transportată la Spitalul Județean Vâlcea pentru investigații suplimentare.