Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Hoţi din Vâlcea, trimişi după gratii


Au furat tot ce au prins prin maşinile din Rm. Vâlcea, toată luna august. Este vorba despre doi bărbaţi, care în data de 1 septembrie a.c. au fost trimiţi după gratii de oamenii legii. Conform poliţiştilor municipiului Rm. Vâlcea, în luna august au fost înregistrate 7 dosare penale privind furturi din autoturisme, însă nu reuşeau să găsească hoţii. Ei bine, asta până zilele trecute, când oamenii legii l-au descoperit pe Ion L. – 36 de ani, din Rm. Vâlcea, acesta fiind bănuit că a comis faptele. Mai apoi, agenţii de poliţie au aflat că el a fost ajutat şi de Dumitru I. – 22 de ani, din Stoileşti. La locuinţele celor doi au fost făcute percheziţii, ocazie cu care au identificate o mare parte din bunurile sustrase, precum şi altele care provin din alte furturi.

„Prin ordonanţă, s-a dispus ieri reţinerea pentru 24 de ore a celor doi, urmând a fi prezentaţi Judecătoriei Rm. Vâlcea în vederea arestării preventive pentru 29 de zile. În continuare, se efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi suspecţi” – se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.