Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Dispărutul din Mihăieşti a fost căutat şi cu câinii de la SIBIU

Bărbatul care a fost găsit decedat într-o râpă din pădurea Gurişoara din Mihăieşti, judeţul Vâlcea a dispărut de acasă din data de 2 martie 2016, iar la acel moment căutările au fost efectuate de Peste 100 de persoane, dintre care 60 de poliţişti vâlceni.

Echipelor de căutare, formate din poliţişti, jandarmi, voluntari şi vecini, li s-au alăturat poliţişti din cadrul IPJ Sibiu şi câini de urmă din cadrul Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu, specializaţi în găsirea persoanelor dispărute şi a cadavrelor.

Căutările au fost reluate în urmă cu câteva zile, iar luni, 30 mai 2016, el a fost găsit decedat în zona Gurişoara din Mihăieşti.

Reamintim că Gheorghe Grigore, de 62 de ani, a fost văzut ultima dată în data de 02 martie a.c., în timp ce pleca de la domiciliu şi se îndrepta cel mai probabil spre o zonă împădurită din localitate.

De atunci, nimeni nu mai ştie nimic despre el, iar familia Grigore a apelat la poliţiştii de la IPJ Vâlcea pentru a-i da de urmă.