În noaptea de 28 spre 29 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au desfășurat o acțiune pe raza comunei Orlești, județul Vâlcea, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 52 de ani, din municipiul Drăgășani, au fost surprinși în timp ce pescuiau ilegal pe râul Olt, folosind unelte interzise de lege. În urma intervenției, polițiștii au confiscat o cantitate semnificativă de pește, o barcă pneumatică și mai multe plase de pescuit care depășeau o lungime totală de 1.000 de metri. Valoarea estimată a bunurilor ridicate se ridică la aproximativ 15.000 de lei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările continuă pentru a stabili amploarea activității infracționale. Polițiștii subliniază că astfel de acțiuni vor continua pentru a proteja resursele naturale și a preveni activitățile ilegale din domeniu.
Lasă un comentariu