1

FOTO. Autoturism ieșit în decor, la Mălaia. O persoană este rănită

Astăzi, în jurul prânzului, salvatorii din cadrul ISU Valcea au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane rămasă blocată în interiorul unui autoturism, după ce acesta s-a răsturnat, în timp ce se deplasa pe DN7A, în localitatea Malaia.

În momentul producerii evenimentului, în autoturism se aflau două persoane, dintre care una a rămas blocată. La fața locului au fost trimise un echipaj de descarcerare și o ambulanță.

Până la sosirea acestora la locul intervenției, persoana blocată a reușit să iasă din autoturism, motiv pentru care echipajul de intervenție a asigurat măsuri de prevenire și stingere în cazul producerii unui eventual incendiu. Dintre cei doi ocupanți ai autoturismului, doar o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale oferite de echipajul de la SAJ.