Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Accident spectaculos la Lotrişor, Valea Oltului. Patru persoane au fost rănite, printre care un copil

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 1 septembrie, pe DN7 , Km 202 + 800 m (Lotrișor, zona Căciulata), a avut loc un accident rutier în urma unui impact frontal, între un autoturism marca Opel (înmatriculat în Rusia) şi un autoturism marca VW Touareg (înmatriculat în Anglia.

Conducătoarea autoturismului marca Opel, din cauza neatenției, a pătruns pe contrasens și a lovit frontal VW Touareg. În urma impactului a rezultat rănirea conducatoarei auto din Opel (cetățean rus) și un minor, pasager în VW Touareg – cetățean român.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, col. Cătălin Popescu, o persoană a necesitat descarcerare, motiv pentru care la faţa locului a acţionat Garda de Intervenţie de la Brezoi, un echipaj SMURD şi două ambulanţe. „La locul intervenţiei au fost găsite 4 victime (3 adulţi şi un copil), conştiente, din care un adult încarcerat. Copilul şi 2 adulţi au excoliaţii şi atacuri de panică” a mai precizat reprezentantul ISU.