Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: ACCIDENT pe DN 7. TRAFIC BLOCAT. O victimă încarcerată

UPDATE: Din primele informații primite de la poliție, conducătorul auto al unei Dacii, care se deplasa dinspre Râmnicu Vâlcea spre Sibiu, într-o curbă la dreapta, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a acroșat un autotren, care circula din sens opus. Conducătorul auto al Daciei este accidentat ușor. De asemenea, la testarea cu etilotestul, nici un conducător auto implicat în accident nu a consumat băuturi alcoolice. Traficul în zonă încă este blocat.

 

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier în localitatea Robești, pe DN 7. În accident sunt implicate un autotir și un autoturism. În aceste momente, o persoană se află încarcerată. În zonă se află un echipaj SMURD, o ambulanță și un echipaj ASAS.

Se pare că, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de mediu (carosabil umed), autoturismul a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autotir-ul. 
Vom reveni cu amănunte.