Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO ACCIDENT MORTAL în RÂMNICU VÂLCEA: Un tânăr de 18 ani a decedat, alți 3 au fost răniți grav! Printre ei o fată de 17 ani

UPDATE: Primarul Mircia Gutău a fost prezent la fața locului, în primele momente după producerea accidentului mortal. ”Eram în casă, am auzit un zgomot puternic și am ieșit afară. Toate intituțiile, poliția, salvarea, descarcerea s-au mișcat rapid, însă din pacate un tânăr a murit”, ne-a declarat primarul Mircia Gutău.

În seara de 23 decembrie 2016, la orele 21.52, pe strada Mihai Viteazul din municipiul Râmnicu Vâlcea a avut loc un accident mortal de circulație. În urma acestuia, pasagerul stânga față și-a pierdut viața, iar alte trei persoane, printre care era și o adolescentă sunt grav rănite.

B.P.N.G., de 19 ani, din Păușești Măglași, aflat la volanul unui autoturism cu volan pe dreapta înmatriculat în Anglia, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un stâlp, rezultând decesul ocupantului stânga față.

Conducătorul auto se deplasa pe strada Mihai Viteazul și datorită vitezei excesive, acesta a pierdut controlul volanului, intrând inițial într-un pom, după care a fost proiectat într-un stâlp de iluminat public.

În urma impactului foarte agresiv a rezultat decesul pasagerului din stânga față, M.M.S., de 18 ani, precum și vătămarea corporală a conducătorului auto și a altor 2 persoane, aflate în mașină, o adolescentă de 17 ani, din Vlădești și un tânăr de 19 din municipiul Râmnicu Vâlcea.

vom reveni cu amănunte