Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: ACCIDENT la PĂUŞEŞTI. Bărbat întins pe carosabil, LOVIT DE O MAŞINĂ

S-a întâmplat în seara zilei de vineri, 7 noiembrie a.c., în jurul orei 20.25, pe DN 64 – Păuşeşti Măglaşi. Un tânăr de 30 de ani, aflat într-o stare avansată de ebrietate, s-a întins să doarmă pe partea carosabilă a drumului. Din nefericire, fiind întuneric, şoferul unei dube, Ion P. – 53 de ani, ce circula din direcţia Olăneşti – Râmnicu Vâlcea, nu l-a observat pe bărbatul ce era întins pe mijlocului drumului şi a trecut pur şi simplu cu roţile maşinii peste el.

Conducătorul auto nu şi-a dat seama că a lovit un om şi şi-a văzut în continuare de drum. Însă, din câte se pare, el s-a întors la faţa locului la scurt timp, iar poliţiştii nu au mai înregistrat accidentul rutier cu părăsire de la faţa locului.

Revenind la pietonul lovit de maşină, Constantin D. – 30 de ani, din Vlădeşti, acesta a fost preluat imediat de o ambulanţă, el suferind răni extrem de grave. Medicii l-au diagnosticat cu politraumatisme, multiple fracturi costale, fractură la umăr şi multiple contuzii, însă cadrele medicale spun că a avut noroc că a scăpat cu viaţă.

Poliţiştii ce au anchetat accidentul rutier susţin că pietonul mirosea puternic a băuturi alcoolice, acestuia luându-i-se probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

foto: Radescu Serban