Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Accident grav pe Valea Oltului, la Lazaret. Nouă persoane sunt rănite

4 mașini s-au lovit puternic pe Valea Oltului la limita dintre Vâlcea și Sibiu, în zona Lazaret. Potrivit ISU Vâlcea, 9 persoane au fost rănite.
Un elicopter SMURD a intervenit pentru a prelua o victimă rănită grav, un bărbat de circa 30 de ani, care a fost transportat la Craiova.

În plus, conform ISU Vâlcea, 4 pacienți au fost transportați către UPU Sibiu, alte două persoane au fost preluate de echipajele SAJ Vâlcea și SMURD Brezoi, iar o altă persoană a refuzat transportul la spital.

„Pompierii militari vâlceni s-au deplasat cu o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, iar SAJ Vâlcea cu două ambulanțe. De la Sibiu s-a intervenit cu descarcerare, autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un ATPVM și terapie intensiva.”- ISU Vâlcea.