Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Accident grav, între trei motociclete, la Ștefănești – Drăgășani

Cu puțin timp în urmă, două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Drăgășani au intervenit cu o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare la un accident rutier, produs pe DJ 677D, pe raza localității Ștefănești, județul Vâlcea. În sprijin a acționat și o ambulanță SAJ.

În urma accidentului, în care au fost implicate trei motociclete, care au părăsit partea carosabilă, patru persoane au fost evaluate medical de către paramedicii SMURD și echipajul SAJ.
Ulterior, trei dintre acestea au fost transportate la CPU Drăgășani, iar a patra persoană a refuzat transportul la spital.

Pompieri militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.