Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Firmă de dezmembrări, din Bujoreni, luată „la purecat” de polițiștii vâlceni

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară activități la nivelul întregului județ pentru verificarea respectării legislației privind regimul substanțelor si deșeurilor periculoase.

La data de 29 martie a.c., în urma verificărilor efectuate de polițiști au fost descoperite nereguli la o societate din Bujoreni care desfășoară activități de dezmembrare și valorificare a autovehiculelor scoase din uz și a pieselor rezultate din acestea.

Polițiștii au descoperit 650 de litri de ulei de motor, uzat, 50 de litri de antigel și 4 litri de lichid de frână, depozitate neconform în recipiente din plastic, pentru care administratorul societății nu a procedat la predarea și eliminarea acestora prin încheierea unui contract cu o firmă autorizată în vederea colectării și eliminării deșeurilor periculoase.

În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, faptă prevăzută de O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului.

Acțiunile de genul vor fi efectuate și în perioada următoare.