Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

EXCLUSIVITATE: Nicolae Sărdărescu, noul inspector-şef al IPJ Vâlcea

S-a schimbat macazul la Poliţie / comisarul-şef Florian Marin se întoarce la municipiu

 Mult aşteptata şi anunţata schimbare din fruntea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea a fost înfăptuită. Comisarului – şef Florian Marin i-a expirat împuternicirea, iar alta, legal, nu i se mai putea da. În acest context, MAI a luat decizia de a face o schimbare la Poliţia Vâlcea. Astfel, comisarul – şef Nicolae Sărdărescu a fost împuternicit zilele trecute să preia comanda unităţii pentru următorul an.

Deja a devenit o certitudine, că de luni, 7 aprilie a.c., Vâlcea va avea un nou inspector – şef la IPJ, actualului conducător expirându-i împuternicirea. Sigur, mulţi ar putea spune că i-a mai expirat o dată şi a fost împuternicit din nou, însă de data aceasta nu se mai poate. Acum a venit timpul ca Florian Marin să se întoarcă la Poliţia Municipiului Rm. Vâlcea, acolo unde este titular pe post după concursul pe care l-a susţinut în anul 2012. Asta pentru că, legal nu i se mai poate da o altă împuternicire, 1 an de zile fiind termenul maximum în care un poliţist poate ocupa funcţia în acest mod.

Tocmai de aceea, IPGR şi conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au căutat o altă variantă pentru şefia Poliţiei Vâlcea, iar zilele trecute s-a luat decizia de a-l împuternici pe comisarul – şef Nicolae Sărdărescu. Aşadar, fostul şef al Poliţiei Horezu va ocupa de luni, 7 aprilie, postul de inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea pentru 1 an de zile. Aşa cum bine se ştie, titularul postului de şef al unităţii este încă secretarul general al MAI, chestorul Ion Stoica, cel care se ţine legat de scaun, el dorind să se întoarcă aici în cazul în care nu va mai fi susţinut politic la Bucureşti.

Profesional, printre cei mai buni

În privinţa împuternicirii lui Nicolae Sărdărescu în postul de inspector – şef al IPJ Vâlcea nu putem spune decât că poliţiştii vâlceni vor avea de câştigat. Comisarul – şef ştie cu ce se „mănâncă” această funcţie, el ocupând de două ori până acum postul de inspector – şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, în anul 2007 şi în anul 2009. Din anul 2009 şi până acum însă, Nicolae Sărdărescu a fost şeful Poliţiei Orăşeneşti Horezu, acolo unde şi-a demonstrat, încă o dată dacă mai era nevoie, calităţile manageriale, aducând Poliţia Horezu pe primul loc în judeţ, având rezultate excepţionale şi fiind dat ca exemplu tuturor şefilor de sub-unităţi, chiar de chestorul Ion Stoica. Acum, suntem convinşi că Nicolae Sărdărescu va aduce un plus de siguranţă şi profesionalism în fruntea IPJ Vâlcea, după o perioadă tulbure, în care poliţiştii vâlceni au avut câteva „derapaje” penale.