Șefa agenției CEC BANK din Vaideeni Vâlcea, cea care a golit o parte din conturile a 25 de clienți se pare că a dispărut din spitalul din București, unde era internată în urma unui accident rutier.
Prejudiciul estimat este de peste 500.000 de lei, iar poliția nu a apucat până în prezent să o audieze. „Deocamdată nu putem spune ca e dispărută. Am înțeles că nu mai e prin zonă. Noi suntem în toiul cercetărilor, iar peste două zile o vom chema la audieri. Dacă nu se prezintă, o vom da dispărută” a declarat comisarul Nicolae Sărdărescu.
Dacă va fi găsită vinovată de delapidare, înșelăciune, fals și uz de fals, Elisabeta Jinaru, riscă până la 15 de închisoare. Din cercetările poliției se pare că femeia avea un complice în interiorul Agenției CEC Bank Vaideeni.
Umbla la conturile pensionarilor
Reamintim că șiefa agenției CEC BANK din Vaideeni, județul Vâlcea, a golit o parte din conturile clienților. Elisabeta Jinaru, de 56 de ani, lucra de peste 35 de ani în unitatea respectivă, oamenii aveau încredere deplină în ea și niciodată nu le-a trecut prin cap să își verifice conturile după ce făceau depuneri sau ridicau dobânzile. Prin sat au început să circule tot felul de zvonuri despre averea nejustificată a Elisabetei Jinaru, așa s-a autosesizat poliția și în scurt timp totul a ie șit la iveală.
Ion Dinulescu, zis Zimbru, cioban din Vaideeni, de 72 de ani, a aflat printre primii că nu mai are toți banii în cont. Avea 69.000 de lei depu și la bancă, bani câștigați de pe urma oilor. „Într-o zi, doamna m-a chemat la ea și mi-a spus că mi-a luat 40.000 de lei din cont, dar să nu mă supăr că mi-i dă înapoi cu dobândă. Am făcut o hârtie între noi în care își lua angajamentul că la întâi august îmi returnează 50.000 de lei”, povestește bătrânul.
Ulterior, și-a verificat contul și așa a văzut că lipseau 50.000, și nu 40.000 de lei. „Pentru faptul că m-a mințit în față, am declarat totul la poliție despre înțelegere șichitanța de mână încheiată între noi”, spune Ion Dinulescu.
Codruța Alexandru
Lasă un comentariu