Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DOSAR PENAL PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ DE UNELTE DE PESCUIT INDUSTRIAL

Polițiștii de ordine publică, din cadrul Poliției Orașului Brezoi, au depistat pe raza orașului, doi tineri care dețineau unelte de pescuit industrial fără a avea autorizație eliberată în acest sens.

La data de 04 noiembrie a.c., aproape de miezul nopții, polițiștii au depistat în punctul Gura Lotrului, de pe raza orașului Brezoi, un autoturism în interiorul căruia se aflau doi tineri de 26 respectiv 28 de ani, ambii din comuna Mihăești.

În urma controlului efectuat autoturismului polițiștii au descoperit 800 de metri de plasă de pescuit din material plastic, plurifilament, pentru care aceștia nu dețineau autorizație de deținere, o barcă pneumatică, pompă și vâslele aferente.

Au fost ridicate în vederea confiscării, pe bază de ordonanță, materialele în cauză cât și autoturismul folosit la săvârșirea infracțiunii.

Pe numele celor doi tineri a fost întocmit un dosar penal pentru deținere unelte de pescuit industrial conform art.64 lit. I din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

La toate activitățile a participat și un lucrător din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.