Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Doi tineri, spulberați pe o trecere la nivel cu calea ferată

Inconștiență fatală pentru doi tineri din județul Vâlcea. Ei au murit pe loc după ce ma șina în care se aflau a fost lovită în plin de un tren marfar care circula pe ruta Râmnicu  Vâlcea- Piatra Olt. Tragedia s-a produs în noaptea de marți, 15.06.2010, la ora 23.45, în satul Marcea, comuna Ionești. La o trecere peste calea ferată fără bariere, șioferul Florin Nicolaie Băescu, de 25 de ani,  nu a oprit să se asigure și a ajuns în fața trenului. „Cred că au murit în câteva secunde de la impact. Ma șina a fost făcută praf și târâtă sute de metri. Trupurile băieților erau strivite, abia au reu șit pompierii să-i scoată întregi. Păcat de ei, erau tineri. Probabil veneau de la vreo distracție și nu au fost atenți”, povestește îngrozit un localnic.

În urma impactului, ma șina a fost distrusă în totalitate, iar șioferul și pasagerul din dreapta, Claudiu Ionuț Radu, de 16 ani,  au fost sco și cu greu de echipa de descarcerare. La  fața locului, au venit zeci de localnici curio și să vadă ce s-a întâmplat. Părinții și rudele tinerilor au le șinat când  au ajuns la locul tragediei și au avut nevoie de îngrijiri medicale. „Am auzit sirena trenului și apoi o bubuitură. Nu am dat importanță. Am ie șit să văd despre ce este  vorba abia când am auzit  sirenele salvărilor și ale poliției. Când am ajuns acolo nu mi-a venit să cred când am văzut ma șina lui Florin. Imaginea era devastatoare”, spune Marina, localnic.

La fața locului s-au deplasat medici, pompieri, precum și polițiști și reprezentanți ai Căilor Ferate Române. „Aveau semnul stop înainte de trecerea peste calea ferată, dacă opreau să se asigure, ar fi văzut că vine trenul. Au fost loviți în plin. Mecanicul de pe locomotivă nu are nicio vină, iar testul de alcoolemie a ie șit negativ”, a declarat comisarul Mihai Enea, de la Poliția Rutieră Drăgășani.

Trenul marfar a fost tras în gara Drăgășani, iar mecanicul de locomotivă a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Circulația feroviară pe ruta Râmnicu Vâlcea Craiova a fost reluată după trei ore de la producerea accidentului. 

CODRUȚA ALEXANDRU