La sfârşitul anului 2013, magistraţii Tribunalului Vâlcea au avut de judecat cauza minorului criminal de la Sălătrucel, Marian Gheorghe Uţă. Procurorii au cerut ca tânărul de 16 ani să rămână în continuare după gratii, până la o decizie definitivă şi irevocabilă a cauzei pe fond. Ei bine, judecătorii au admis cererea procurorilor şi au decis să menţină măsura arestării preventive a criminalului Uţă.
Reamintim că, Marian Gheorghe Uţă este acuzat că a omorât cu sânge rece o femeie în seara de 20 octombrie 2013. Totul s-a întâmplat în comuna Sălătrucel, acolo unde Daniela Grecu, o tânără de 36 de ani, a fost găsită moartă chiar în faţa magazinului. Trupul neînsufleţit al Danielei Grecu a fost găsit abia a doua zi, iar poliţiştii criminalişti ajunşi la faţa locului şi-au dat seama imediat că este vorba despre o crimă odioasă, femeia având capul pur şi simplu zdrobit.
Din primele cercetări a reieşit că femeia a fost lovită cu o bâtă în cap, fiind doborâtă la pământ. Deşi victima era lipsită de apărare şi întinsă pe jos, criminalul Gheorghe Marian Uţă a continuat să-i dea cu bâta în cap până a lăsat-o fără suflare. Romul de doar 16 ani se pare că a filat-o mult timp, iar când femeia se pregătea să intre în maşină, i-a dat cu bâta ciobănească în cap, a aruncat-o în şanţ şi i-a furat geanta cu bani, acte şi două telefoane. Apoi, infractorul a plecat de la faţa locului fără nicio remuşcare şi a lăsat-o pe femeie zăcând într-o baltă de sânge între maşină şi chioşcul pe care-l deţinea. Trupul tinerei a fost găsit abia a doua zi dimineaţă, în jurul orei 08.00, deşi crima se pare că ar fi fost comisă duminică seara, în jurul orelor 19.30 – 20.30. Cei care au găsit-o au fost elevii ce se duceau la şcoala din spatele magazinului. Ei au rămas şocaţi când au văzut-o pe femeie plină de sânge şi au fugit repede să-i spună femeii de serviciu a unităţii de învăţământ, care a sunat imediat la poliţie.
Trebuie menţionat că minorul Uţă mai este implicat într-un alt dosar de crimă, el fiind autorul unui alt omor tot în comuna Sălătrucel. Este vorba de un copil de doar 10 ani, găsit spânzurat în pădure. Criminaliştii vâlceni au reuşit să descopere ADN-ul lui Uţă şi în acest caz, el fiind acuzat de omor şi în dosarul acesta.
Lasă un comentariu